Career Shifter of The Month - Iulie
Career Shifter of the Month este o nouă rubrică dedicată celor care au curajul să transforme provocările în noi începuturi.
Luna aceasta îl avem ca invitat pe Vlad Tomei, Alumnă în programul Career Booster.
Povestea personală
Care a fost momentul în care ai decis să faci o schimbare în carieră? Ce te-a motivat să iei această decizie?
Până acum puțin timp credeam că decizia a venit la final de 2020, când am trecut pe lângă al doilea burnout. De fapt, procesul a fost mult mai îndelungat. În 2015, după 8 ani de copywriting, am simțit că pot face mai multe cu skillurile mele, respectiv ale unei echipe de creație dintr-un departament de creație al unei agenții de comunicare (formată din copywriter și art director).
Eram în punctul în care din 2012 avusesem gândul acesta, iar în 2014 lansaserăm, alături de partenerul meu de proiect, În Fața Blocului – colecția de jocuri a „generației cu cheia la gât”, unul dintre cele mai de succes proiecte editoriale independente de la noi, din câte știu. În 2015 am plecat din agenție ca să mă dedic mai asumat proiectului. Am continuat să fac proiecte de creație, dezvoltare de concepte pentru campanii de comunicare și de copywriting.
Lucrurile astea au mers în paralel câțiva ani buni, până când am exportat și adaptat proiectul în 8 țări străine, am mers la târguri internaționale și am reprezentat inclusiv România la Bienala de Arhitectură de la Veneția. După care, în 2018, am avut primul burnout, suprapus peste un divorț, așa, ca să fie treaba treabă. Atunci am ajuns la terapie prima dată și am început să mă uit la o grămadă de lucruri la care nu mă uitasem niciodată.
Am realizat, în timp cǎ principala mea strategie de viață era să mă retrag din lume (în diverse forme), să fac ceva frumos și grandios de capul meu, iar apoi să-l arăt lumii în speranța că asta mă va face să mă simt văzut, apreciat și iubit. Și, în mod absolut fenomenal, e strategia pe care am observat-o din nou, în ultimii 3 ani. Și de care acum aleg să mă desprind mai asumat și cu mai multă blândețe.
A doua oară, am decis că vreau să fac altceva la început de 2021, când am trecut razant pe langă al doilea burnout, în timp ce lucram în altă agenție. Am plecat din agenție la început de 2022, iar apoi au urmat niște ani de anxietate profundă venită din multă nesiguranță și incertitudine. În paralel, au fost și retreat-uri, cursuri, programe, grupuri de suport, terapie individuală și de grup (cam multe, dacă mă gândesc acum), și, timid, s-a conturat o nouă direcție de explorat: zona de „înflorire personală”, cum îi zic mai nou – dezvoltare personală nu-mi place cum sună, pare ușor încrâncenată, ca formulare. 😊
Am simțit să încep să vorbesc despre procesul meu de transformare – atât personală, cât și profesională, ca să mă aud eu pe mine, să fiu prezent și conștient. Dar și cu speranța că i-aș putea susține și pe alții, aflați în procese asemănătoare.
La final de 2023, am pornit binecumine, podcastul meu de wellbeing integrativ – adică, mai puțin fancy spus, povestea în timp real a recuperării mele din efectele neglijenței emoționale și a devenirii personale. De care podcast am vrut să mă las de 82 de ori, dar pe care continui să-l fac – pentru că hei, cine ar fi crezut, dorințele noastre sunt, de fapt, indicatori spre lecțiile pe care le avem de învățat. Continui să aflu, uneori, the hard way.
Iar, apoi, după alți munți de îndoială și temeri, la început de 2024, am lansat și Book of Me – The Stories Behind My Story, un program de autocunoaștere și reconectare la sinele autentic, prin scriere explorativă, meditație și joc. În care am adus la masă 3 mari zone de competență ale mele din ultimii 10 ani: scrisul ca instrument de introspecție și explorare personală, diverse tehnici de meditație (ghidată) și jocurile ca modalitate de conectare spontană și intuitivă – dar și ca modalitate de a alterna registrul ăsta de introspecție și lucrul cu sine, care poate, foarte ușor, deveni greoi, cu o zonă mai lighthearted, dar tot conectantă. By the way, ediția a doua începe pe 15 septembrie, iar, la începutul lunii, o să am și un episod de podcast cu mărturiile, în direct, ale participanților de la prima ediție – pentru cei care vor să afle mai „la cald” despre toată povestea și care se gândesc să se înscrie. Participanții de la prima ediție au spus că programul are potențial life-changing. No pressure. Sau, mă rog, poate asta am vrut eu să aud.
Iată, mi-ați dat un deget și v-am luat toate mâinile. 😊 Răspunsul pe scurt: au fost mai multe momente când am decis să fac schimbări de carieră. Le-aș zice, mai degrabă, diversificare profesională decât schimbări de carieră. Iar motivul conștient cred că a fost legat de dorința de explorare, de a „face ceva măreț” sau de a avea un impact mai însemnat în viețile oamenilor.
Subconștient, părțile mele de perfecționist și supraperformer, au luat cu japca volanul, în ultimii ani, și au condus foarte imprudent, în timp ce dădeau petrecere în mașină. Se distrau copios, împingându-mă de la spate către aceeași strategie de a face ceva și mai interesant, și mai memorabil, și mai grandios. Acum le văd tot mai clar și le-am invitat blând, dar ferm, pe bancheta din spate, că la volan ne-am lămurit cât de pricepuți sunt. Acum, la volan e adultul responsabil, tot mai des, din fericire.
Procesul de transformare
Ce ai descoperit despre tine pe parcursul programului Career Booster?
Am descoperit mai multe lucruri. Unul dintre ele e că făcusem cumva intuitiv niște alegeri care mă duseseră în direcții compatibile cu structura mea de personalitate. Dar am descoperit, totodată, că alea nu erau singurele direcții compatibile cu structura mea de personalitate.
Am reconfirmat noi direcții care păreau să mă atragă tot mai mult.
Am descoperit un tool mișto de făcut CV-ul, pe care chiar l-am și folosit de atunci.
Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai întâmpinat în procesul de schimbare? Cum le-ai depășit?
Au fost o grămadă de frici despre care am vorbit foarte pe larg chiar în ultimul episod de podcast. Linkurile sunt aici: Spotify, Apple Podcasts, Castbox, Player FM, Pocketcasts, Podchaser.
Promit că nu încerc să bag cu forța podcastul meu în discuție, dar e realmente parte integrantă din procesul meu de reașezare profesională. Și personală, de fapt. Iar, în episodul 25, chiar am vorbit despre cele mai mari 10 frici ale mele din ultimii ani și ce am făcut cu fiecare dintre ele.
În esență, am făcut pași mici, prin frică, atunci când am putut, atât cât am putut. Cât n-am putut, am stat și mi-am tras sufletul, printre munți de anxietate și nesiguranță. A fost oribil, pe alocuri. Din fericire, însă, pare că mai nou sunt tot mai echipat să fac față tipurilor ăstora de oribil.
Două dintre cele mai mari temeri sunt, de fapt, legate între ele:
A. Teama că o să mi se termine economiile înainte să „fac schimbarea de carieră”
B. Teama de a nu „ajunge înapoi în agenție”.
A. Chiar s-au terminat banii, iar pentru asta nu eram pregătit. Cum nu eram pregătit nici să înțeleg că un proces de reașezare profesională poate dura ani întregi și poate avea itinerarii dintre cele mai sinuoase, întortocheate și haotice – de altfel, despre asta discut cu invitații mei din podcast în #35peste35, seria de conversații despre reconfigurări profesionale după 35 de ani.
Însă, din aproape 20 de conversații, o singură persoană trecuse pe-acolo. Își terminase economiile, iar apoi s-a reangajat la locul de muncă din care plecase cu un an în urmă. Ce-am înțeles, cu ocazia asta, este că temerea mea de a „mă întoarce” în agenție era legată mai degrabă de o cultură organizațională toxică de care am fugit și la care chiar n-aș vrea să mai revin.
Din fericire, se pare că nu toate organizațiile sunt la fel, iar acum urmează să lucrez într-o agenție care dă teste psihologice candidaților înainte de angajare – ceea ce, #doamneajută, le doresc cât mai multor companii. Am motive serioase să cred că mediul de lucru de aici e mai echilibrat – drept dovadă că am foști colegi care sunt în compania de față de câțiva ani și aleg de bunăvoie să rămână.
Concluzie? Temerea mea cea mai mare s-a adeverit. Pe drum, am învățat să cer ajutorul, indiferent de cât de agonizant a fost să fac asta. Am învățat că pot genera venituri dintr-o nouă zonă profesională - banii veniți din ediția premieră Book of Me au fost primii bani făcuți din ceva care nu avea nicio legătură cu sursele de venit din anii anteriori. Și am învățat să fac loc pentru două realități pe care le credeam, aparent, ireconciliabile: ori creator de programe, ori om de comunicare. Simplist, știu. „Ce fel de creator de programe și facilitator ești tu, Vlad, dacă nu poți trăi exclusiv din asta?”
E partea mea perfecționistă la microfon, în caz că nu v-ați prins. Cea căreia îi spun, cât pot de sincer: „Mănânci rahat. Un creator și facilitator de programe la început de drum, asta sunt. Ceea ce e absolut ok. Am creat un program valoros, și nu o spun eu, o spun participanții, pe care învăț să-l arăt lumii, să-l împărtășesc cu oamenii potriviți, și să-l cresc. ÎN TIMP CE am și un job care-mi acoperă nevoile de conectare și apartenență profesională și de venituri stabile. THAT’S REPARENTING, MY FRIEND. Și, dincolo de reparenting, e un mod absolut legitim și matur de a face lucrurile.” Pare că i-am închis gura, că n-a mai zis nimic. Partea perfecționistă, zic.
B. Teama de a ajunge „înapoi în agenție”. Vorbeam ieri cu o prietenă. Sentimentul nu e că „mă întorc” în agenție. Și nu fac gimnastică de refrazare și reframing doar ca să sun interesant sau ca să maschez realitatea. Nu. Chiar simt că e un pas înainte. Aleg să-mi acopăr nevoile de bază, dintr-o perspectivă adultă și responsabilă, și fac un pas înainte, către o cultură organizațională mai echilibrată, care valorizează resursa umană.
Din ultimii 10 ani, 9 i-am petrecut lucrând remote sau de acasă, sau de la client, sau din cafenele. Iar asta mi-a bușit semnificativ sistemul nervos, creând multă izolare și însingurare. La asta adăugăm fluctuațiile de venituri și instabilitatea geopolitică mondială și locală. Plus un război în vecini. Too. Freaking. Much.
Aleg să-mi onorez nevoile de bază și să mă folosesc de competența mea principală ca de o resursă extrem de utilă, în etapa actuală a vieții. Aleg să merg către o companie mai echilibrată din punct de vedere al mediului de lucru, o companie parte din cel mai mare grup de comunicare din țară și din lume, actually. Acceptând că poate asta nici măcar nu e un detour, ci e parte din traseul meu, oricât de alambicat și surprinzător poate fi.
Ce instrumente sau tehnici ai aplicat cel mai des din cele învățate în program?
M-au ajutat testele de personalitate și nu mă ascund să zic că pe unele le folosesc și eu în programele mele. Și sigur m-a ajutat tool-ul de făcut CV-uri. Cred că și unele dintre meditațiile ghidate, dar n-aș mai ști acum exact să vă spun care.
Prezent
Cum arată acum cariera ta? Ce schimbări concrete ai reușit să faci?
Cred că am răspuns deja la întrebarea asta. Procesul de reașezare sau diversificare sau reconfigurare profesională sau învăț pe pielea mea - poate să arate în foarte multe feluri. Ba chiar îndrăznesc să spun că dacă arată similar cu al altcuiva, poate că nu e al meu.
Învăț să fiu mai puțin încrâncenat față de cum cred eu că trebuie să arate lucrurile și să merg mai mult cu valul. Să simt sincronicități și semne de la Univers și să cer înțelepciunea de a acționa în consecință.
În momentul de față, încep un nou job într-o agenție de comunicare, în timp ce continui să fac podcastul, să țin ateliere și să creez programe și experiențe de înflorire personală. Și chiar să le facilitez cu bucurie și cu succes. Aleg să lucrez cu set-up-ul ăsta o perioadă, cu atât mai mult cu cât în felul ăsta pot explora zona de creativity meets wellbeing cu mai puțină presiune, cu mai multă lejeritate și freestyling.
Viitor
Ce îți dorești să realizezi pe plan profesional în următorii ani? Cum intenționezi să folosești ceea ce ai învățat în Career Booster pentru a-ți continua creșterea?
Am formulat un răspuns interesanto-intelectual pe care l-am șters când l-am recitit. Sincer, nu știu. Mă regăsesc epuizat emoțional după ultimii 3 ani, în special, și după ultimii 7, în general. Deocamdată vreau doar să respir, să-mi stabilizez sistemul nervos și să fac din ce în ce mai mult activități care îmi bucură sufletul. And have fun. Uit să mă distrez, observ.
Îmi dau seama că, periodic, sunt sătul de social media, de figuri zgomotoase care acaparează spații, de oameni care dețin tot felul de înțelepciuni și de răspunsuri și de rețete, și îmi spun cum să-mi trăiesc viața. Și-mi dă masiv cu virgulă toată cultura asta de „not good enough” – paradoxal, întreținută chiar de industria de dezvoltare personală: „Nu știi tu cum să-ți trăiești viața, Vlad, fii mai aliniat, mai spiritual, mai conștient, mai prezent, mai revelatoriu, mai prosper, mai whatever”. Și mă irită maxim toată treaba asta. Glumeam cu o prietenă că o să facem un program în care doar o să le repetăm oamenilor că e ok unde sunt și că e ok și dacă nu sunt ok. Atât. 12 sesiuni în care repetăm asta la nesfârșit. Merită testat, cred. 😊
Vorba cuiva, „People don’t want to be the best version of themselves. They just want to be ok.” Am rezonat masiv. Și cred că încet (dar sigur, sper) lucrez la felul ăsta de a mă raporta la lucruri. În care doar exist și-mi dau voie să devin în continuare. Fără presiune, fără agende, fără obiective și target-uri. Doar gravitând către ce mă face să mă simt viu, ce mǎ încarcă și ce mă bucură. Și fǎcând ce pot ca să mă expun cât mai des lucrurilor ălora.
