Cum îmi dau seama la ce sunt bun?

Ar fi ușor dacă ar exista un instrument care să ne măsoare abilitățile. Să trecem printr-un scanner ca acela pentru bagaje din aeroport care să ne spună, cu o voce robotizată și foarte entuziasmată „Oh, tu, tu ești extraordinar de creativ, te-ai potrivi la marketing!” sau „Dragă, explici excelent, ești răbdător, ai stofă de profesor.”

Din păcate și fericire, noi suntem singurii în măsură să ne apreciem șansele. E calea grea, dar cea mai sigură. Și spun că e una grea fiindcă suntem nevoiți să căutăm în locuri care nouă ne par, la început, goale.

„Nu m-am născut norocos, cu voce sau cuvinte alese, ori mâini de artist. Unde? Ce să caut?”

În căutarea calităților noastre, este esențial să credem în noi. Într-o analogie paralelă, ai merge la pescuit dacă ai ști că balta n-are pește? Când cauți în tine, nu urmărești abilitățile standard, pe care le admiri la amicii tăi, vezi la televizor sau pe Instagram (lucru care, apropo, te face să te simți și mai neputincios). Cauți punctele tale forte, cele care te fac deosebit și pe care, din păcate, le pui pe silențios, de rușine că nu ți se par spectaculoase. Dar sunt.

Talentul tău e la un blocaj distanță. Iată ce îți recomandăm să faci ca să-ți descoperi atuurile:

1. Gândește-te la activități pe care le-ai desfășurat de-a lungul vieții. Au fost vreodată momente în care n-ai simțit trecerea timpului? Să fii epuizat după o zi de muncă e ceva la ordinea zilei, dar cel mai bun tratament pentru o durere de spate nu e vreo cremă farmaceutică, ci satisfacția. Mulțumirea unei sarcini bine realizate, care a adus un plus de valoare: atât ție, cât și altora.

   Poate te-ai simțit vreodată foarte bine îngrijind un copil, oferind meditații la matematică sau confecționând bijuterii DIY. Atât de bine, încât nu ți-ai dat seama că au trecut 4 ore, ai ratat prânzul și ți-a amorțit un braț.

   Gândește-te la o astfel de activitate din viața ta și analizeaz-o. Ce spune asta despre mine? 

   Să luăm un exemplu. Și ca să sparg gheața, voi spune despre mine: în timpul meu liber, îmi place să ajut copii la teme pe Brainly (o aplicație cu un astfel de specific). Îmi place așa de tare, că rezolv problema întreagă pe o tablă virtuală, pe calculator, după care postez poza cu rezolvarea integrală, pas cu pas. Ce spune asta despre mine? Că îmi place să ajut, că sunt foarte atentă la detalii, că sunt o fire analitică și îmi plac provocările intelectuale, că am (poate) prea mult timp liber…

2. Amintește-ți de lucrurile care te fac să te simți valoros/puternic. Când ești unde trebuie făcând ceea ce trebuie, simți cum sufletul tău crește. Cu siguranță ai avut măcar un moment în viața ta în care ai fost cu adevărat mândru de tine. Ai văzut expresia bucuroasă a șefului când ți-a auzit noua idee, ori zâmbetul prietenului tău după ce i-ai oferit un sfat. Ai, cu siguranță, mici victorii, momente-cheie în care știi, în sinea ta, că dai dovadă de pricepere în anumite privințe. Spre exemplu, odată mi-am consolat așa de bine colega de liceu supărată din cauza unui băiat, încât m-a amenințat să devin psiholog, Și a fost și ea atât de convingătoare, că țin minte și astăzi cât de valoroasă m-am simțit în acel moment.

   După ce termini această paranteză de retrospectivă, asociază acestor momente aplicabilitatea în câmpul muncii, ca într-un puzzle. Unde te-ai potrivi? 

3. Roagă persoane apropiate să-ți enumere calități și defecte pe care le ai. Poate ești „în pană de încredere” și ai nevoie de cineva care te cunoaște să-ți amintească cine ești și ce poți, mai ales atunci când ești copleșit. Un sfat ar fi să obții părerea unor oameni din diferite arii de contact: părinți, colegi de muncă, vecini, prieteni sau profesori. Poate un coleg de muncă îți va aprecia creativitatea, ori simțul umorului. Într-un mod cât mai concret, în ce carieră te vezi folosindu-le pe ambele? Caută terenul comun. Tratează defectele ca niște indicatoare, nu insulte: „Mama a spus că mă enervez ușor și nu am răbdare. Probabil nu mi s-ar potrivi o carieră în educație”. E ca și cum ai conduce un studiu de caz, doar că e despre tine și toți participanții te cunosc. Colectează datele și folosește-le! Așa vei fi mai aproape de a obține răspunsuri. Lasă-ți timp de reflecție.

4. Întoarce-te în trecut, când erai un copil și făceai lucruri doar de dragul lor, iar monștri precum salariul, facturile și succesul pândeau sub pat. Apelează la părinții tăi. Sau la persoane care te știu de când erai mic. Întreabă-i ce pasiuni aveai, cu ce îți ocupai timpul, ce jocuri îți plăceau, ce te ținea locului. Sunt șanse mari să nu te fi schimbat așa de tare. Rădăcina lucrurilor care îți plac hibernează în copilărie, acolo unde ai lăsat-o când ai aflat că „a fi pictor” nu e o meserie, și ca să fie, ar trebui să fii cel mai bun din lume. Sărbătorește spontan o „Ziua Copilului” cu familia ta și lasă-i să-ți vorbească despre tine. Transformă discuția în reflecție și pune-ți întrebări. Ce s-a schimbat? Ce a rămas la fel? De ce? Ce înseamnă asta?

5. Lasă-te inspirat de alții. Vezi un grup de oameni care dansează în public. Se mișcă ritmic, sincron, e mult dinamism și mare distracție. Te atrage, simți că ai vrea și tu să aparții acolo. Prietena ta iese în oraș cu un pulover pe care și l-a tricotat ea singură. Te atrage croșetatul, simți că ar merita o încercare.

   Când chiar nu știi ce ți-ar plăcea, uită-te la lumea din jur. Ei cu ce își ocupă timpul? De ce le plac anumite activități? Te-ai vedea încercând hobby-urile altora? De ce da? De ce nu? Fii atent la ceea ce te inspiră. Ești, cel mai probabil, atras de lucruri care ți-ar plăcea.

„Îmi place!” vs „Sunt bun!”

Una o conține pe cealaltă. Când ești bun într-un domeniu, e improbabil să nu-ți placă, fiindcă n-ai fi ajuns bun dacă nu ți-ar fi plăcut. Și ce înseamnă mai exact să fii bun? Depinde mereu de sistemul de referință. „Sunt cea mai bună la grădinărit.” e diferit de „Sunt cea mai bună la grădinărit din blocul unde locuiesc.” Dacă îți place cu adevărat un lucru, o să-l repeți din plăcere și vei ajunge, inevitabil, bun. Dar asta nu ar trebui să fie un scop în sine, ci un rezultat natural al faptului că-ți place ce faci.

Mulți oameni, în schimb, traversează experiența de a fi buni la ceva fără să le placă.

Măcar în primul caz ai certitudinea că „faima” va ajunge la tine în timp. Oamenii din scenariul doi n-au garanția că își vor iubi vreodată job-ul. 

Riscul de a-ți îndrăgi meseria este că poți fi exploatat, acțiune justificată de faptul că ești cel mai bun. E o situație periculoasă, fiindcă poți plonja în burnout și proiectezi aceste probleme asupra pasiunii tale. Spre exemplu, toată viața ai visat să fii ilustrator. Obții un loc de muncă în urma căruia n-ai timp liber, nici un program normal de odihnă, iar salariul e dependent de numărul ilustrațiilor realizate. Ajungi să crezi că desenul nu e ce ți-ai dorit și renunți la ceea ce ai vrut dintotdeauna.

E bine să fii cel mai bun, dar fii precaut la setarea limitelor cu angajatorul tău.

Concluzii

Toți avem un lucru la care suntem buni. Sindromul impostorului te face să ai dubii în privința abilităților tale. E important să te dezinhibi de preconcepția că nu ai talente. Explorează cât mai multe domenii noi, lucruri pe care nu le-ai încercat niciodată și ai vrea, și nu evalua cum te descurci, ci cum te fac să te simți. Dacă îți place ceva, practică mai des. Dacă urăști ceva, întreabă-te dacă ai mai încerca acel lucru vreodată și testează domeniul opus acestuia. Rămâi deschis în fața oricărei provocări și aprovizionează debaraua minții tale cu mult curaj, pe care să-l servești în fiecare dimineață la micul dejun. O să ai nevoie.

Rămâi optimist!